Biserica – locaşul de cult
Ştefan Meteş reia informaţia lui Şaguna conform căreia în Someşfalău a existat o mânăstire care l-a avut vieţuitor pe călugărul Costin, însă lasă la o parte localizarea acesteia la graniţa cu localitatea Giurfalău. Nu se cunosc date despre începuturile parohiei ortodoxe de aici. Din faptul că parohia a fost beneficiara unei Cazanii a lui Varlaam, Iaşi 1643, reiese existenţa unei comunităţi ortodoxe în acea perioadă şi în cea imediat următoare şi implicit de existenţa unui locaş de cult în care se oficiau slujbele religioase.
Despre existenţa unei comunităţi parohiale ortodoxe aflăm din statisticile şi recensămintele vremii, abia în secolul al XVIII-lea când o mică parte din comunitatea ortodoxă a îmbrăţişat unirea cu biserica Romei, atestându-se şi aici o mică comunitate greco-catolică, care la anul 1733 nu avea biserică, cea existentă fiind ortodoxă, însă trei decenii mai târziu este menţionată o biserică greco-catolică.
Din Arhiva parohială aflăm că în anul 1864 exista în Gheorghieni o „biserică din nuiele foarte veche nu se stie timpul radicarii”. Aceeaşi biserică este amintită inclusiv în anul 1886, iar din 1887 până în 1912 se spune despre ea că era „biserică din lemn („de gradele”) acoperită cu şindrilă în stare foarte slabă”. Având în vedere faptul că despre starea de degradare a acesteia se vorbește în aceeași termeni putem concluziona că este vorba de aceeași biserică, doar exprimarea fiind diferită, pentru că nu se putea spune că e în stare slabă dacă ar fi fost renovată de curând.
Degradarea bisericii a atins cote alarmante astfel că în cursul anului 1913, după încercarea nereuşită de cumpărare a unei biserici din Ghiriş, s-a construit o nouă biserică din lemn de către Măestru Vasile Rusu din Cluj, prin contribuţia „poporului din Giurfalău”. Odată cu trecerea timpului şi degradarea noului locaş de cult spre mijlocul secolului al XX-lea, s-a pus din nou problema reconsolidării acestuia, problema devenind acută după anul 1950.
Dată fiind starea de fapt, locaşul de cult va fi practic reconstruit începând cu anul 1950, când s-au înlocuit pereţii de lemn (din nuiele/gradele) cu pereţi din piatră, biserica fiind extinsă atât în lungime cât şi în lăţime, construindu-se practic în jurul vechii bisericii şi adăugându-i-se un altar. Lucrările se vor termina abia cândva în anul 1952, fiind numite ulterior de către credincioşi drept „repararea radicală a Bisericii”. Materia primă a fost piatra adusă din afara localităţii şi după spusele credincioșilor participanți la acțiune a fost fundația vechii biserici parohiale.
În 1964 i se adaugă un cerdac, iar în 1966 s-a tencuit din nou, consolidându-i-se pereţii, prin purtarea de grijă a preotului Mureşan Gheorghe. În 1976 s-a introdus curentul electric pe cheltuiala curatorului Cîmpean Nicolae şi s-a construit gardul de fier din jurul bisericii prin osteneala acestuia şi contribuţia credincioşilor.
Chiar dacă materialul folosit era unul solid – piatra, după mai puţin de jumătate de veac, starea degradantă a bisericii impune o nouă renovare capitală a locaşului de cult.
Sub pretextul unei renovări a vechiului locaş de cult se începe construirea noului locaş de cult, cel actual. Biserica actuală cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost construită între anii 1986-1989, în formă de navă, din cărămidă şi acoperită cu tablă, pe cheltuiala credincioşilor ortodocşi din această localitate. Ea are următoarele dimensiuni: 5,7×12,7 m.
Acum a avut loc înlocuirea zidurilor de piatră cu altele de cărămidă, biserica extinzându-se din nou, la fel ca în anii 1950-1952, pe o nouă fundaţie din beton, precum şi prin schimbarea acoperişului.
Un rol important în munca de rectitorire a bisericii l-a avut consilierul Pop Aurel, ales în această demnitate în anul 1986. Sub îndrumarea acestuia, comunitatea ortodoxă din Gheorgheni şi-a zidit actuala biserică pe speţele credincioşilor din parohie şi ale fiilor lor, dintre care mulţi locuiau în Cluj-Napoca. Aurel Pop a fost practic coordonatorul lucrărilor de rectitorire a bisericii în perioada 1986-1989.
De la început a fost înzestrată cu un frumos iconostas, sculptat în lemn de către Măcicăşan Augustin şi Măcicăşan Sever şi pictat de Martin Lenghel. Slujba solemnă de [re]sfinţire a bisericii a avut loc în 10 septembrie 1989 şi a fost oficiată de către PS Episcop-Vicar Justinian Chira Maramureşanul, cu participarea unui mare număr de clerici şi credincioşi.
Vechile case parohiale, împreună cu grajdul (distrus de un incendiu) şi acaretele care au ajuns într-o stare degradantă şi a căror reabilitare costa foarte mult, au fost dărâmate în perioada de rectitorire a bisericii şi din materialul rezultat s-a făcut o clădire cu o singură cameră, folosită la depozitarea sculelor, caprelor şi frânghiilor necesare la înmormântare şi cu un hol din care se preconiza realizarea unui grup sanitar. Tot în această perioadă s-a refăcut instalaţia electrică a bisericii şi s-a dotat biserica cu un paratrăsnet. S-a introdus gazul la biserică şi s-au montat două convectoare pentru încălzirea credincioşilor care participă la sfintele slujbe.
În anul 2011 camera a fost închisă cu uşă, s-a adăugat un horn în locu lăsat pentru grupul sanitar, s-a confecţionat o sobă de teracotă pentru încălzire, transformându-se spaţiul în birou parohial.
Pentru depozitarea sculelor, caprelor şi frânghiilor necesare la înmormântar s-a construit, din lemn, o încăpere separată cu funcţiune de garaj şi depozit. În anul următor (2012) s-a făcut împământarea la prize şi s-a schimbat paratrăsnetul la biserică.